Cand animalele pleaca la razboi

10. Pisicile-bombe

Cele mai vechi exemple referitoare la folosirea pisicilor in conflicte militare dateaza din perioada Egiptului Antic, in timpului unui razboi impotriva Persiei. Persanii, constienti de sacralitatea pe care felinele o aveau in ochii egiptenilor, au adunat cat de multe pisici au putut si le-au eliberat pe campul de lupta. Atunci cand egiptenii au fost nevoiti sa aleaga intre ranirea pisicilor si optiunea de a se preda, au preferat varianta din urma.

• Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
• Ce au descoperit cercetătorii după ce i-au învățat pe șobolani să conducă?

In perioada Primului Razboi Mondial, pisicile erau folosite in transee pentru a mentine in limite scazute populatia de sobolani, dar uneori si pe post de “detectoare” de gaze otravitoare. Insa, cel mai creativ mod de a folosi o pisica pe post de arma a avut loc in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Oficiul de Servicii Strategice (OSS) al SUA, precursorul CIA, avea nevoie de o metoda de ghidare a bombelor pentru scufundarea eficienta a vaselor germane. Cineva s-a gandit ca, de vreme ce pisicile au o repulsie atat de mare fata de apa si aterizeaza intotdeauna in picioare, daca ar atasa o pisica unei bombe si ar lansa-o in vecinatatea unei nave inamice, instinctul pisicii de a evita apa ar forta-o sa ghideze bomba catre vaporul ostil. Nu este foarte limpede cum se prespunea ca pisica ar fi putut dirija bomba de care era legata in timp ce aceasta se prabusea din cer, dar planul nu a trecut niciodata de stadiul de testare, intrucat s-a constatat ca pisicile au raul obicei de a-si pierde cunostinta in timpul caderii de la inaltimi considerabile…

Pentru a nu fi cumva umbrita de predecesorul sau, CIA a avut de asemenea o tentativa de a folosi pisici, dar de aceasta data pe post de dispozitive de spionaj, in timpul Razboiului Rece. CIA a considerat ca o pisica ar putea fi deghizarea perfecta pentru un dispozitiv de ascultare, in cadrul unui proiect cunoscut sub denumirea de “Operation Acoustic Kitty” (Operatiunea Pisica Acustica). Veterinarii agentiei au inserat chirurgical unei pisici un microfon a carui antena se afla in coada animalului. 5 milioane de dolari au fost cheltuite inainte ca primul test din teren sa aiba un final tragic: pisica “preparata” a fost eliberata in apropierea unui obiectiv din Washington si a fost imediat lovita de o masina, in timp ce traversa strada. Proiectul a fost incheiat la scurt timp dupa aceea.

9. Porcii de razboi

Esti angajat intr-o batalie impotriva unui inamic ce foloseste elefanti de razboi, tancurile vremurilor antice. Acestia cantaresc cateva tone, poarta armuri grele si sunt extrem de greu de ucis. Cum ii opresti? Daca esti armata romana, s-ar putea sa folosesti porci incendiari cunoscuti si ca Porci de Razboi. Plinius cel Batran a scris despre o metoda de acoperire a porcilor cu rasina, catran sau alte substante inflamabile pentru a le da drumul apoi, incandescenti, catre inamici. Guitaturile si miscarea turbata a porcilor aprinsi in flacari ce se indreptau spre armata ostila le provocau cailor si elefantilor o panica suficienta incat sa nu mai asculte nicio comanda. In afara scrierilor lui Pliniu, nu mai exista mentiuni ale folosirii porcilor in batalii.

8. Sobolanii detectori de mine

Cele mai vechi exemple de folosire a animalelor pe post de arme vizeaza de obicei incendierea lor si pozitionarea catre satele sau bazele inamice. Greseala evidenta a acestei metode este aceea ca sunt sanse foarte mari ca animalul arzand sa se intoarca si sa cauzeze distrugeri propriului stabiliment. Sobolanii au fost folositi mai ales ca torte ambulante… pana cand au inceput sa fie intrebuintati intr-unul dintre cele mai vechi exemple de razboi biologic. In 1346, in timpul asediului orasului aflat sub patronaj genovez Kaffa de catre fortele tataresti conduse de Jani Beg, ciuma s-a raspandit printre tatari in afara orasului, limitandu-le posibilitatea mentinerii asediului. Intr-o ultima incercare ofensiva, armata care ataca a inceput sa catapulteze sobolani morti si cadavre ale victimelor ciumei in oras, in speranta ca vor raspandi boala. Cateva vase genoveze au incercat sa scape de ciuma si s-au intors in Italia, de unde Moartea Neagra s-a raspandit prin toata Europa.

Cea mai recenta utilizare a sobolanilor in armata se face in detectarea minelor de sol. O companie belgiana a antrenat sobolani africani, denumiti sobolani uriasi de Gambia, sa localizeze bombele si minele ingropate in pamant. Sobolanii sunt instruiti sa adulmece materialul exploziv asociind indeplinirea acestei sarcini cu o recompensa culinara. Sobolanii prezina cateva avantaje fata de caini in detectarea minelor, deoarece antrenarea si intretinerea lor sunt mai ieftine, iar dimensiunile reduse scad sansele declansarii accidentale a unei mine. In prezent, sunt folositi in Mozambic, pentru a indeparta minele plantate in timpul razboiului civil de aici.

7. Delfinii ucigasi

Folosirea deflinilor in operatiuni militare a inceput in anii ’60 ai sec. XX, atunci cand Fortele Navale SUA au pus bazele Programului “Mamifere Marine”, folosit initial pentru proiectarea unor torpile mai eficiente. Impresionati de inteligenta delfinilor, americanii au inceput sa extinda programul si sa antreneze mamiferele intr-o varietate de scopuri: de la a-i ghida spre casa pe scafandrii pierduti pana la a-i ucide pe scafandrii inamici.

In cadrul unui program denumit “Eliminarea Inotatorului” s-au folosit ace hipodermice continand CO2 comprimat, care erau atasate de boturile delfinilor antrenati sa injecteze substanta in scafandrii care se aflau in zone restrictionate. Odata injectat, dioxidul de carbon comprimat se dilata in interioriul scanfandrului, ucigandu-l pe loc si facand cadavrul sa pluteasca la suprafata apei. 40 de scafandri de asalt din Viet Cong si (din gresela) doi americani au fost ucisi in timpul razboiului din Vietnam de catre delfini, in aceasta maniera. In prezent, delfinii sunt folositi in Iraq si in zona Golfului pentru a detecta minele si a le marca astfel incat navele sa le poata evita pana ce o echipa de pirotehnisti le dezamorseaza.

6. Porumbeii-ghizi de rachete

Porumbeii au fost folositi pentru corespondenta pe calea aerului inca din Evul Mediu. Pe perioada asedierii Parisului, in timpul razboiului franco-prusac, au ramas singura linie de comunicatii disponibila parizienilor care incercau sa trimita mesaje in afara orasului. Porumbeii mesageri au fost folositi intens in perioada primului Razboi Mondial pentru a transporta ordinele de la baze catre liniile de atac. Un porumbel, botezat Cher Ami, a primit chiar onoruri militare pentru ca a salvat vietile a 194 soldati americani care au ramas blocati in spatele liniilor inamice. Cher Ami a fost capabil sa transmita mesaje de la trupele incercuite, chiar si dupa ce a fost impuscat in piept.

In perioada celui de-al doilea Razboi Mondial, psihologul B.F. Skinner a incercat sa foloseasca porumbeii ca pe un sistem de ghidare a rachetelor. Programul a fost denumit “Proiectul Porumbel” si functiona prin plasarea de trei porumbei pe varful unei bombe prevazuta cu o lentila speciala care afisa imaginea tintei pe un ecran. Porumbeii au fost antrenati astfel incat sa recunoasta tinta si sa loveasca cu ciocurile spre ea daca se deplasa din centrul lentilei. Skinner a folosit trei porumbei intrucat astfel s-ar fi sporit sansele de reusita a redirectionarii rachetei. Dupa o serie de teste, US Army a anulat proiectul deoarece ideea a fost considerata lipsita de etica.

5. Insectele militare

Romanii au descoperit in albine o arma militara extrem de utila. Colectau stupii acestor insecte si ii catapultau in orasele pe care incercau sa le asedieze sau spre armatele atacatoare. Aparatorii castelelor au preluat aceasta ideea in perioada Evului Mediu.

In perioada primului Razboi Mondial, lumina palida a licuricilor era folosita de soldati pentru a citi hartile campurilor de lupta, in transee, pe timp de noapte. Germanii au folosit gandacul de Colorado pentru a distruge culturile de cartofi din Franta, in perioada primului Razboi Mondial, si au aruncat cutii pline cu aceleasi insecte deasupra Marii Britanii, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, pentru a infometa Anglia.

In 1963, au fost facute experimente pentru antrenarea “gandacilor de paza”. Speranta militarilor care s-au gandit la aceasta optiune era aceea ca tantarii, mustele si alte insecte s-ar putea comporta intr-un anume fel atunci cand ar depista prezenta umana si ar putea fi folosite ca niste alarme silentioase care sa avertizeze apropierea inamicului.

In prezent, albinele sunt folosite pentru detectarea minelor de pamant. Cercetatorii au avut succes in a plasa cantitati infime de substante chimice folosite in explozibili in rezerva de mancare a albinelor. Albinele sunt apoi eliberate si cauta instinctiv de mancare acolo unde sunt ingropate minele, de vreme ce simturile lor pot dectecta aceleasi chimicale pe care ele sunt invatate sa le gaseasca acolo unde este localizata si mancarea. Observand zonele in care cele mai multe albine cauta de mancare, cercetatorii pot stabili probabilitate localizarii minelor. Albinele au o acuratete de aproximativ 97% in depistarea minelor de pamant, in conditii astfel controlate.

4. Liliecii-bombardiere

Dupa atacul-surpriza de la Pearl Harbor, aversiunea americanilor de rand fata de japonezi a crescut considerabil. In 1942, Lyle Adams, un chirurg stomatolog din Pennsylvania, a facut un tur al pesterilor din New Mexico, ocazie cu care a observat numerosi lilieci in zbor. Astfel i-a venit ideea echiparii acestor inaripate cu bombe incendiare si lansarea lor, dintr-un avion, asupra unui obiectiv. A scris o propunere despre ideea sa cu lilieci-bombardiere si a trimis-o la Casa Alba, care – surprinzator – a luat-o in consideratie si a alocat-o Fortelor Aeriene ale Armatei pentru cercetare si dezvoltare.

Dupa ce militarii au experimentat cu numeroase specii, liliacul fara coada a fost "marele castigator" deoarece reprezentantii acestei specii existau in numar foarte mare si puteau zbura fara probleme cu o incarcatura incendiara grea de o uncie (28 grame), care le era atasata de piept cu ajutorul unei ate si al unui ac. Speranta americanilor era aceea ca liliecii vor cauta un hambar sau o cladire unde sa doarma, moment in care torta pe care o purtau (prevazuta cu o temporizare de declansare) ar fi declansat un incendiu. Testarile nu au mers insa la fel de bine precum planurile, intrucat unii lilieci au scapat cu bombele incendiare si au dat foc unui hangar american si vehiculului unui general. Dupa cateva luni de testare, proiectul a fost abandonat.

3. Elefantii de razboi

Elefantii au fost antrenati si ghidati de oameni in scopuri razboinice in numeroase batalii din Antichitate. Principalul lor scop era acela de a ataca in forta armata inamica, a o izbi si a-i rupe randurile. In acest scop, au fost folositi pentru prima oara in India, practica raspandindu-se apoi in sud-estul Asiei si spre vest, pana in bazinul Mediteranei. Gratie marimii lor impunatoare, elefantii erau o cavalerie de greutate foarte pretuita. Cele mai faimoase intrebuintari ale elefantilor in vest au avut loc sub comanda generalului grec Pirus din Epir si, intr-un numar foarte mare, de catre armatele cartagineze, in special sub comanda lui Hannibal. In Mediterana, imbunatatirea tacticilor de lupta a redus valoarea elefantilor in batalii. In est, unde rezervele de animale erau mai mari si terenul propice unor astfel de confruntari, aparitia tunului a pus capat folosirii de elefanti de lupta tocmai la finele secolului XIX.

Lansarea in atac a unor elefanti putea ajunge la 30 km/h si, spre deosebire de o cavalerie formata din cai, elefantii nu se opreau in fata unei linii de infanterie cu sulitele indreptate in fata. Asemenea atacuri erau bazate pe forta bruta. Mai mult, elefantii puteau inspira teroare inamicilor neobisnuiti sa lupte impotriva lor, cauzand panica si dezertarea soldatilor inamici. De asemenea, caii neobisnuiti cu mirosul elefantilor se speriau cu usurinta, chiar inainte de a-i vedea. Pielea groasa le dadeau o protectie considerabila, in timp ce statura si masa lor ofereau o aparare consistenta “calaretilor” care-i manau. Multi generali preferau sa stea pe elefanti pentru a avea o mai buna vedere de ansamblu a campului de lupta.

2. Caii de razboi

Cea mai veche dovada a folosirii acestor animale in razboaie dateaza din Eurasia, intre 4.000 si 3.000 i.Hr. Pana in 1.600 i.Hr., harnasamentele imbunatatite si carele au facut prezenta cailor in batalii un obicei comun in Orientul Apropiat. Caii folositi in lupte au fost de multe tipuri si dimensiuni, in functie de forma de razboi purtat. Tipul de cal obisnuia sa varieze in functie de menirea lui, daca era calarit sau manat si daca era folosit pentru misiuni de recunoastere, pentru atacuri, sprinturi, comunicatii sau transport de provizii.

De-a lungul istoriei, catarii si magarii, la fel ca si caii, au jucat un rol curcial in oferirea de suport armatelor pe campul de lupta. Caii au fost dintotdeauna potriviti diferitelor tactici de lupta ale culturilor nomade din stepele Asisi Centrale. Cateva culturi est-asiatice au folosit in mod abundent cavaleriile si carele trase de cai. Razboinicii musulmani s-au axat pe o cavalerie usoara in campaniile lor din Nordul Africii, din Asia si din Europa, incepand cu secolele VII-VIII d.Hr. Europenii au folosit, de asemenea, numeroase rase de cai in Evul Mediu, iar cel mai cunoscut razboinic al perioadei era cavalerul imbracat in armura. Odata cu disparitia cavalerilor si cu aparitia prafului de pusca in razboaie, cavaleria usoara s-a ridicat din nou, fiind folosita atat in razboaiele europene, cat si in cucerirea Americilor, unde mai tarziu a avut un rol critic in timpul Razboiului Civil.

Cavaleria de cai a inceput sa fie trecuta pe linia moarta abia dupa primul Razboi Mondial, in favoarea razboiului purtat cu tancuri, desi cateva cavalerii de cai au fost in continuare folosite in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Pana la sfarsitul acestuia, caii au fost vazuti tot mai rar in batalii, dar au fost in continuare utilizati pentru transportarea trupelor si a proviziilor. Astazi, cavaleriile formale din cai aproape au disparut, desi caii sunt inca folositi de catre luptatorii inarmati din tarile Lumii a Treia. De asemenea, multe natiuni pastreaza inca mici unitati de calareti pentru patrule si recunoasteri, iar unitatile militare de cai mai sunt folosite in scopuri ceremoniale si educationale.

1. Cainii de razboi

Implicarea cainilor in razboaie are o istorie ce dateaza din cele mai vechi timpuri. De la “cainii de razboi” antrenati in lupta pana la folosirea lor ca iscoade, santinele si urmaritori, utilizarea caninelor a avut o mare varietate, iar unele dintre aceste scopuri se mai aplica inca in practicile militare moderne.

Cainii de razboi au fost folositi de catre egipteni, greci, persi, bretoni si romani. Cainele molos (utilitar) “Canis Molossus” din Epir era cel mai puternic canid cunoscut de romani si era special antrenat pentru batalii. Totusi, atunci cand acesti caini se luptau impotriva puternicului mastif din Bretonia, erau depasiti. Ca atare, romanii au preluat si aceasta rasa, au diseminat-o intai prin toata Roma si apoi prin toata lumea. Adesea, cainii de razboi erau trimisi in batalii purtand mari platose metalice cu tepi si armuri din zale. Romanii aveau formatiuni de lupta organizate in intregime din caini. Si nativii americani foloseau caini, desi nu la aceeasi scara.

In perioada Evului Mediu, Atila Hunul a folosit caini molosi uriasi in campaniile sale militare. Daruri constand in caini de razboi circulau printre regalitatile europene in aceea perioada. Conquistadorii spanioli foloseau cainii cu armuri antrenati sa ucida si sa eviscereze pantecele, atunci cand au invadat teritoriile controlate de nativii sud-americani. Britanicii au utilizat caini atunci cand i-au atact pe irlandezi, care in schimb au folosit ciobanescul irlandez pentru a-i ataca pe cavalerii normanzi invadatori aflati pe cai. Adesea un singur caine se dovedea capabili sa arunce de pe cal un barbat in armura.

Mai tarziu, Frederick cel Mare a folosit cainii ca mesageri in perioada Razboiului de Sapte Ani din Rusia. Napoleon a folosit si el caini in campaniile sale militare. Pana in 1770 cainii au fosit folositi pentru a pazi instalatiile navale din Franta. In Statele Unite, prima intrebuintare oficiala a cainilor in scopuri militare s-a intamplat in perioada Razboaielor Seminole. Cainii erau folositi in Razboiul Civil American pentru a apara, a trimite mesaje si ca mascote.

Contemporan, rolurile militare ale cainilor se rezuma la misiuni politienesti sau utilitare. Utilizarea lor in aceste structuri este aproape la fel de variata ca a rudelor lor antice, desi tind sa fie folositi mai rar in formatiuni de prima linie. Cainii sunt in primul rand eficienti la dectectarea de diferite substante, precum drogurile, explozibilii sau pot lua urma raufacatorilor.

CITESTE SI:

• Gladiatorii patrupezi din arenele romane
• Au animalele sentimente?
• Cele mai neobisnuite 5 razboaie din istorie
• Drepturile animalelor in ochii oamenilor